Anorexia si bulimia sunt doua boli ce-si fac simtita prezenta in primul rand in randul adolescentilor si al femeilor triste si singure. Tulburari de alimentatie din punctul de vedere al medicinei generale, tulburari dismorfice din punctul de vedere al unui psiholog, aceste boli necesita o mare vointa din partea bolnavului dornic sa se vindece. Lena Rusti, psihoterapeut, ne explica de ce anume se ajunge aici si ce rol joaca terapia in aceste tulburari de tip dismorfic.
Anorexia si bulimia intra in categoria tulburarilor de alimetatie. Uneori aceste tulburari sunt insotite de tulburare dismorfica, in sensul ca persoanele nu au capacitatea de a-si percepe corpul in dimensiuni reale, vazandu-se de obicei mult mai grase decat sunt.
Ce inseamna perceptie dismorfica?
Dismorfic inseamna ca te vezi altfel decat esti. Morfos e forma si dis - este in neregula, complicat, dificil, altfel decat e normal. in general, tulburarile dismorfice presupun o preocupare excesiva pentru propriile aparente, consumarea unui timp excesiv pentru acest lucru, un continuu distress psihologic si o inrautatire a relatiilor sociale, ocupationale sau alte arii de functionare. Acea persoana se vede altfel decat o vad ceilalti si sufera un stress uneori insuportabil, dat de faptul ca nu se poate accepta asa cum se percepe.
Anorexicele, de exemplu, isi percep foarte diferit propriul corp, ca fiind mai gras, mai deformat decat in realitate. In cazul in care o anorexica este pusa sa se deseneze pe o coala de hartie, de obicei imaginea schitata arata cu totul altfel fata de cum arata respectiva persoana in realitate.
De obicei, in psihoterapie, trebuie sa se accentueze, sa se mearga pe acceptare de sine, pe o constientizare a propriului corp.
De ce se ajunge la aceste tulburari dismorfice?
Aici se poate incepe foarte bine cu dimensiunea culturala care este foarte importanta. Exista anumite rigori date de cultura, care duc la anumite valori. Oamenii iau masuri in functie de aceste valori care sunt normale, dar exista o anumita limita peste care unele persoane trec si nu constientizeaza faptul ca depasesc masura. Acest lucru se intampla mai ales la varsta adolescentei sau a preadolescentei cand fetele incep sa-si constientizeze propria feminitate si vor sa fie placute. In astfel de momente critice, ele nu mai vad limita si atunci linia de baza este "cu cat mai mult, cu atat mai bine", mult in sensul de cu cat mai exagerat (mai slaba), cu atat ma simt mai frumoasa.
Poate o persoana anorexica/bulimica sa-si rezolve problema cu ajutorul psihologului?
Daca anorexicul constientizeaza ca este anorexic si vrea sa se vindece de aceasta problema, poate sa o fac, dar cu mult efort, numai prin psihoterapie. Dar foarte putine persoane sunt in stare sa recunoasca faptul ca au o problema. Mai degraba bulimicii vin la psihoterapie si intr-adevar dau rezultate foarte bune. Bulimicul oricum realizeaza ca are problema, pentru ca nu se poate stapani sa nu manance. Bulimicul mananca mult, dicolo de senzatia de satietate si apare sentimentul de vinovatie, se autoculpabilizeaza si face ceva ca sa-si rezolve sentimentul de vinovatie. Ce anume face? Vomita, face exercitii fizice "in nestire" si alte lucruri, intr-o maniera la fel de compulsiva. Bulimicul mai degraba constientizeaza ca are o problema, pe cand anorexicul se poate simti bine la 30 de kg la 1.70. Problema poate sa apara in momentele in care nu se mai poate ridica din pat sau este fortat de catre familie sa vina la medic.
Ce sfaturi le puteti oferi celor care se confrunta cu aceasta problema?
Este foarte importanta cultura familiala si atat atitudinea parintilor, cat si a copilului. Unei adolescente slabe, sub limita normala, i se poate spune "vai ce draguta, ce finuta esti" si astfel i se poate intari simptomul. Copilul se obisnuieste sa fie in centrul atentiei atat timp cat i se spun aceste lucruri, insistandu-se pe ideea de fragilitate. Acest tip de probleme pornesc de la cultura familiala si apoi de la anturaj - cercul de la scoala. Cultura de grup este un factor pe care nu-l poti controla.
Bulimia si anorexia sunt de multe ori asociate cu probleme psihologice ce tin de control. Dorinta de a-ti controla corpul dincolo de limite, mai ales in contextul in care exista o presiune exterioara puternica sau un mediu familiar foarte sever, din care bolnavul simte ca nu poate sa evadeze.
Foarte important este ca orice persoana sa-si stabileasca o identitate proprie si sa nu se lase influentata excesiv de mult de cei din jur. Daca nu stii cum esti, daca te ghidezi numai in functie de ceilalti este normal sa ajungi la astfel de dezechilibre alimentare.
De obicei cazurile acestea se rezolva cu psihoterapie. E ca un cerc vicios. Conteaza foarte mult daca persoana cu probleme - anorexicul/bulimicul - are pe cineva aproape care o iubeste. Iubirea este extrordinara si da un echilibru problemelor. Foarte important pentru bulimic este sa-si constientizeze simptomele: sa vada care sunt orele la care mananca, care sunt cantitatile pe care le mananca, sa constientizeze ce mananca si de cate ori vomita; sa vada unde si cum poate interveni singur; sa o ia treptat si, cel mai semnificativ lucru este sa nu mai vomite.
Cat de departe se poate ajunge in cazul anorexiei si in cazul bulimiei?
Anorexicul, este clar, poate sa moara. In primul rand corpul este distrus. Un anorexic care nu constientizeaza la timpul potrivit cu ce se confrunta, poate avea probleme foarte mari - poate sa faca infarct, tot ce inseamna grav, de la organele interne pana la sistemul osos este compromis si se reface foarte greu.
In cazul bulimiei, cam 70% isi revin, iar aproximativ 10% raman mereu cu intreaga gama de simptome.
In general, organismul se dezechilibreaza puternic si foarte greu isi revine. Sau nu isi mai revine niciodata. Carente majore de substante vitale duc la un ritm accentuat de dezechilibru si la aparitia unor alte boli.
Care este diferenta intre o persoana care vrea sa slabeasca si un anorexic adevarat?
Anorexicul in primul rand trebuie sa aiba indicele corporal foarte scazut. Aceasta diferenta dintre un anorexic si o persoana care vrea sa slabeasca depinde foarte mult de perceptia fiecaruia: sunt oameni slabi care se rasfata si cred ca ar trebui sa slabeasca, dar anorexicii cred realmente ca sunt grasi, disgratiosi si celorlalti li se face sila cand se uita la grasimile lor, desi ei sunt piele si os.
Un alt simptom este ritualul mancarii la anorexici. Faptul ca taie mancarea in foarte multe bucatele, si au sentimentul ca mananca mult sau foarte mult la masa; sentimentul ca pierd foarte mult timp cu mesele dar, de fapt, in realitate lucrurile sunt cu totul altele.Psihologic insa, mancarea este pentru ei o preocupare continua.
Un alt simptom, care este si la bulimici poate sa fie efortul excesiv depus pentru a elimina kilogramele nedorite. Anorexicele, convinse ca sunt grase si disgratioase, se imbraca cu haine largi, care sa le acopere corpul si chiar daca abia se tin pe picioare, din dorinta de a mai consuma calorii ies si alearga, au un program activ de exercitii fizice. Anorexicele adevarate, de obicei, au mult de lucrat pe partea de psihoterapie. Odata externate din spital, daca vor cu adevarat sa-si depaseasca problema trebuie sa ajunga in mod obligatoriu pe la un cabinet de consiliere psihologica. Este de lucru foarte mult, intens, pentru ca se lucreaza pe scopurile lor si pe modul lor de a exista in lume. La bulimie la fel. Este posibil sa fie nevoie de minim 20-40 de sedinte pentru a-si da seama ca se poate ajuta de unul singur sau pot fi niste probleme ascunse.
Exista si bulimii create pentru ca asa e la moda. Am intalnit o persoana care era bulimica pentru ca prietena ei era bulimica si ei i se parea foarte chic sa fie astfel. Anorexia, bulimia tin de factorii culturali. La unele adolescente acesta problema reprezinta modul lor de a exista in familie.
Ce ar trebui sa stie parintii? Cum pot sa fie evitate aceste probleme?
In orice familie ar trebui sa fie important ritualul mesei la care sa se adune si sa vorbeasca. Acum, tot mai multi adolescenti mananca pe o tavita in fata calculatorului. Este o responsanbilitate a familiei in plan alimentar: cererea parerii copilului in privinta hranei, ce-i place si ce nu-i place. Ideea de baza este sa fi vazut, sa ai locul tau in familie, inclusiv la masa. Daca mancam intr-un colt 15 minute nu castigam mai mult decat daca ne-am aseza la masa si am manca impreuna cu restul familiei.
Apo, evitarea conflictelor familiale si a impunerii unui control total asupra copilului. Asculatati-l si acceptati ca este o persoana care exista si are dreptul la o parere personala. Veti fi uimiti sa vedeti cat de multe aveti de invatat de la copiii vostri.
Subiect: Despre anorexie si bulimie 
Mier Apr 14, 2010 3:05 am